Arheologii cred că au descoperit locul unde a fost judecat Iisus, în Ierusalim

Arheologii cred că au descoperit locul unde a fost judecat Iisus, în Ierusalim
Publicat: 05/01/2015, 17:19
Actualizat: 06/01/2015, 11:22

Săpăturile executate pe locul unei clădiri abandonate din Ierusalim, în apropiere de Muzeul Turnul lui David, au scos la lumină ruinele unui palat care ar putea fi cel în care a avut loc procesul lui Iisus, descris în Noul Testament, în urma căruia acesta a fost răstignit.

Cercetătorii sunt aproape siguri că procesul descris în Biblie a avut loc în acest complex, cunoscut ca Palatul lui Irod, despre care se crede că era situat în vestul orașului, unde se află în prezent muzeul amintit, precum și o închisoare din perioada otomană a Ierusalimului. Potrivit relatărilor biblice, procesul lui Iisus a avut loc „lângă o poartă, cu un pavaj de piatră deteriorat”, potrivit Washington Post, iar aceste detalii se potrivesc cu descoperirile arheologice anterioare din apropierea închisorii.

„Bineînțeles, nu există nicio inscripție la fața locului, dar multe dovezi, arheologice, istorice și biblice, indică acest loc”, a declarat Shimon Gibson, profesor de arheologie la Universitatea Carolina de Nord din Charlotte (SUA).

Ruinele nu vor fi incluse prea curând în traseul turistic destinat pelerinilor creștini când vizitează Ierusalimul, dar Muzeul Turnul lui David a demarat planurile de înființare a unui circuit în jurul sitului arheologic și speră ca acesta să devină un punct de atracție pentru vizitatori în viitor.

Săpăturile au început în urmă cu 15 ani, ca parte a unor planuri de extindere a muzeului. Pe măsură ce arheologii au continuat săpăturile sub vechea clădire abandonată din vecinătatea muzeului, aceștia au descoperit ruinele presupusului palat al lui Irod.

Ruinele au fost descoperite sub o închisoare care a fost folosită în perioada în care orașul Ierusalim era controlat de Imperiul Otoman. Arheologii știau de foarte mult timp că închisoarea se afla acolo, dar nu și ce se afla sub ea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum se simte Adi Nartea la 6 ani de la extirparea tumorii?! Ce face cu...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se...
Surpriza din servieta diplomat. Marele secret al lui Nicolae Ceaușescu
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
De ce caii sunt considerați „un fel de Internet antic”